Rebreanu, la ceas aniversar
,,Sufletul tău să fie totdeauna la fel cu gândul, gândul cu vorba și vorba cu fapta, căci numai astfel vei obține un echilibru statornic între lumea ta cea mică dinăuntru și lumea dinafară.”
Poveștile arborilor
Dacă am înțelege ce șoptesc arborii, oare ce ne-ar spune? Pornind de la găndurile și trăirile micilor viețuitoare, pășind alături de Emil Gârleanu în ”Lumea celo care nu cuvântă”, am încercat să creionăm și noi o mică poveste. Iată ce a ieșit... A luat naștere ca rod al iubirii. Sămânța fusese îmbrățișată cu căldură de soare. Și pentru că era iubire, a decis să răspândească dragostea, aducând zâmbete pe chipurile celor care l-au văzut. A început cu o insectă care a vrut să doarmă sub frunza lui. Și insecta era bucuroasă că trăiește. A continuat cu o pasăre căreia îi dăduse, din inimă, un strop de apă strâns pe frunze, pentru a rămâne sănătoasă. Întreaga natură începuse să vorbească despre inima lui bună și despre verdele magic pe care îl întindea în jur. O veveriță se apropiase timid și el îi dădu frumusețea înfloririi sale. Simțea că dăruind se îmbogățește, iar averea lui crește. Iar când se apropia un copil, nu ezita să-i dea fructul lui parfumat. Când a sosit toamna și a fos
Comentarii
Trimiteți un comentariu